Compania SII România, specializată în servicii şi soluţii IT, a încheiat anul fiscal aprilie 2021 – martie 2022 cu afaceri de 19 mil. euro, în creştere netă de 48% faţă de perioada precedentă (aprilie 2020 – martie 2021)
Compania SII România, specializată în servicii şi soluţii IT, a încheiat anul fiscal aprilie 2021 – martie 2022 cu afaceri de 19 mil. euro, în creştere netă de 48% faţă de perioada precedentă (aprilie 2020 – martie 2021), au transmis reprezentanţii companiei în cadrul SII International Seminar 2022, unul dintre cele mai importante evenimente la nivelul SII Group, organizat anul acesta de către filiala din România.
În cadrul companiei lucrează în prezent o echipă de peste 500 de ingineri înalt calificaţi, iar planurile reprezentanţilor SII România vizează recrutarea a încă 200 de specialişti până la finalul anului în curs.
„Datorită creşterii continue înregistrate în 2021, filiala locală şi-a dublat echipa operaţională şi a înregistrat o creştere de peste 230% la nivelul echipelor Automotive, din cadrul Diviziei Inginerie. Evoluţia înregistrată se axează atât pe volum (extinderea portofoliului de clienţi şi proiecte), cât şi pe creşterea nivelului de expertiză şi senioritate ale echipei. Activităţile operaţionale ale SII România sunt organizate în prezent în jurul a două linii principale de business: Digital şi Inginerie. Pentru anul în curs, compania IT îşi propune să atingă un număr de 700 de angajaţi, în următorii 3 ani urmând că echipa să includă peste 1.000 de profesionişti.”
De asemenea, compania activează pe piaţa IT în state precum Franţa, Danemarca, Elveţia, Spania, Germania şi altele. Totodată, SII România vizează expansiunea teritorială la nivel local prin înfiinţarea de birouri în oraşe strategice, principalul obiectiv în alegerea acestora fiind proximitatea faţă de angajaţi şi clienţi.
În prezent, portofoliul SII România reuneşte peste 60 de clienţi globali, dintre care 21 alăturaţi recent, din ţări precum Germania, Olanda, Marea Britanie şi Belgia. Totodată, compania are la activ peste 180 de proiecte livrate cu succes, inclusiv proiecte de dezvoltare a unor platforme digitale complexe, din care 25 sunt contractate în anul fiscal 2021-2022 în industrii precum Automotive, Transport, Banking, au mai transmis reprezentanţii companiei.
SII România face parte din SII Group, companie multinaţională de top din domeniul tehnologiei. Filiala locală a fost deschisă în anul 2009 şi furnizează servicii de dezvoltare software (digital şi inginerie) şi IT outsourcing.